Cred ca mi-am inselat iubirea, am pacalit-o si am lasat-o sa zboare… sa zboare… si sa pice acolo unde vrea ea. Am tradat-o cu gandul pe care nu l-ar fi acceptat niciodata, ca va obosi, intr-o zi, si va trebui s-o opresc. Mi-am imbuibat iubirea cu lacomie, am ingreunat-o cu si mai multa iubire si, din nou, am lasat-o sa zboare. Cand nu a mai putut, s-a intors la mine, ca sa o reculeg din vise, din povesti adevarate si sa o darui altcuiva. Am plans la fiecare despartire de ea si am sperat ca e ultima. De multe ori am chemat-o inapoi si i-am jurat ca o pastrez in ascuns, printre ziduri de sperante prospat ridicate, pentru un ultim si cel mai lung zbor. Alteori, s-a intors singura la mine, am lasat-o sa-si aleaga orice colt al inimii mele, cand a cautat un loc de nadejde sa se astampere.
Cum e iubirea? Cum as vrea sa fiu eu, cum nu as putea sa fiu vreodata, desi am creat-o dupa bunul meu plac. E ca o pagina alba pe care scrii o dorinta. Atat! restul se intampla sau nu.
Cum e iubirea… ea nu m-a tradat. Iubirea mea inca mai zboara…
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Parca ai scrie pentru copilul inchis din mine...inchis de mine, inchis pentru mine..daca mai citeste mult s-ar putea sa rupa gratiile si mi-e teama ca nu il voi mai putea opri..
Trimiteți un comentariu