joi, 31 iulie 2008
SE POATE SI ASA...
Noaptea asta caut un zambet, mi-e dor de oamenii fericiti ori, poate, de fericirea mea… Am 2049 de prieteni pe contul hi5, doar pe cativa ii cunosc personal. Asa ca am inceput sa ma uit la poze. Am intalnit chipuri care mi-au daruit zambete, multe, iar cat de sincere, SINCER ,nu ma intereseaza…Oricum nu vor afla niciodata, pentru ca suntem prea multi ca sa ne regasim in acelasi zambet, pentru ca dincolo de surasul lor, nu voi afla nici eu ce s-a ascuns pana la el sau dupa. Am avut mica FERICIRE sa vad poze frumoase, oameni plini de viata, banuiesc, pentru ca doar asa ne-am dori sa aparem in fata celui care ne priveste. E cel mai simplu si frumos lucru pe care il putem oferi, un zambet senin. Am avut marea FERICIRE sa-mi regasesc fericirea pentru un moment din toate zambetele pe care le-am cules si nu a trebuit sa fac nimic, dar am zambit in schimb, poate si tu vei zambi odata la o poza de a mea. Esti cel mai frumos cand esti fericit, iar asta poate fi si FERICIREA altcuiva.
luni, 28 iulie 2008
PUR si SIMPLU...
Cred ca mi-am inselat iubirea, am pacalit-o si am lasat-o sa zboare… sa zboare… si sa pice acolo unde vrea ea. Am tradat-o cu gandul pe care nu l-ar fi acceptat niciodata, ca va obosi, intr-o zi, si va trebui s-o opresc. Mi-am imbuibat iubirea cu lacomie, am ingreunat-o cu si mai multa iubire si, din nou, am lasat-o sa zboare. Cand nu a mai putut, s-a intors la mine, ca sa o reculeg din vise, din povesti adevarate si sa o darui altcuiva. Am plans la fiecare despartire de ea si am sperat ca e ultima. De multe ori am chemat-o inapoi si i-am jurat ca o pastrez in ascuns, printre ziduri de sperante prospat ridicate, pentru un ultim si cel mai lung zbor. Alteori, s-a intors singura la mine, am lasat-o sa-si aleaga orice colt al inimii mele, cand a cautat un loc de nadejde sa se astampere.
Cum e iubirea? Cum as vrea sa fiu eu, cum nu as putea sa fiu vreodata, desi am creat-o dupa bunul meu plac. E ca o pagina alba pe care scrii o dorinta. Atat! restul se intampla sau nu.
Cum e iubirea… ea nu m-a tradat. Iubirea mea inca mai zboara…
Cum e iubirea? Cum as vrea sa fiu eu, cum nu as putea sa fiu vreodata, desi am creat-o dupa bunul meu plac. E ca o pagina alba pe care scrii o dorinta. Atat! restul se intampla sau nu.
Cum e iubirea… ea nu m-a tradat. Iubirea mea inca mai zboara…
sâmbătă, 26 iulie 2008
vineri, 25 iulie 2008
ADICA?
Cat costa fericirea?
Cat dureaza o deziluzie?
Cat cantareste iubirea?
Cat tine durerea?
Cat de mult ai vrea sa stii cand se termina una si incepe alta?
Cat te prefaci?
Cat de repede uiti?
Cat speri?
Cat te inseli?
Cat de mult ai vrea sa nu stii cand se intampla toate astea?
Cat dureaza o deziluzie?
Cat cantareste iubirea?
Cat tine durerea?
Cat de mult ai vrea sa stii cand se termina una si incepe alta?
Cat te prefaci?
Cat de repede uiti?
Cat speri?
Cat te inseli?
Cat de mult ai vrea sa nu stii cand se intampla toate astea?
miercuri, 23 iulie 2008
A fost ODATA..
M-am trezit in patul lui, singura, intr-o camera goala, fara culoare. Purtam un maieu alb, eram cuminte, nedumerita si imi simteam capul parasit de ganduri. Cu greu am reusit sa ma intreb cum am ajuns acolo.
Ies din camera. Liniste si intuneric. Lumina venea dintr-un capat indepartat al holului. Incerc disperata sa ajung la ea si ma intalnesc cu el, un tip pe care il cunosteam de putin timp. Dintr-o data simt de parca am fi trait impreuna o viata intr-un alt secol. Eu mica, el mare, la brat cu o doamna fara chip, sa fie sotia sau doar iubita? Parca nu… sau e alta. O femeie inalta, foarte slaba si , chiar daca ar fi aratat altfel, as fi putut sa jur ca avea ceva din mine, era foarte dezinvolta si vesela. Acea jovialitate fara sprancene, pometi si nas imi inspira lipsa de creier. El era calm si indiferent, prezent si absent, dar, multumit cu acea femeie care,la bratzul lui, parea mai degraba un accesoriu, o umbrela deschisa ca o parasuta. Femeia traia un sentiment de glorie pe care l-as fi avut si eu in locul ei. Poate ca eram eu si nu ea, poate ca ii lipsea fata pentru ca avea nevoie de a mea. Sunt pierduta in timp si spatiu, dezorientata incerc sa ma lamuresc daca sunt in prezent, viitor sau trecut. Am si memoria stearsa. M-am ratacit. Mai mult chiar, mi se pare ca as fi invizibila. El se face ca nu ma cunoaste ori chiar nu ma vede. Dar am dormit in patul lui! Acum il simt melancolic, dar resemnat. Merg inainte, fara sa privesc in urma, alerg intr-o casa imensa in care singura lumina vine dintr-o sufragerie foarte spatioasa . La una dintre mese, o doamna in varsta, dar foarte cocheta, isi lua cafeaua de dimineata. Din nou ma intreb cine o fi , fosta sotie sau maica-sa? Ironica si nemultumita de cuplul de care tocmai ma despartisem, doamna tinea un monolog din care eu aflasem ca acel barbat avea o relatie de 6 ani cu C.C. , o actritza romanca, mai nou, prezentatoare tv, i-am retinut numele si chiar stiu cum arata, blonda, intai de toate. In aceeasi sufragerie, femeia de serviciu care stergea praful ma intreaba:
- A fost bun?
Bun? ?? Si-mi zboara gandul la el. Dar de unde sa stie ca am dormit in patul lui si oare de ce sa nu fi fost bun? Imediat imi apare in minte un fragment dintr-o experienta sexuala cu un tip foarte inalt cu care faceam sex doar in anumite pozitii din cauza inaltimii lui. Imi ridica picioarele pe umerii lui si imi sugea degetele. Bun??? Ma intreb din nou. Oare si femeia aceea cunoscuse aceasta experinta? Poate da si poate nu, pentru ca la cativa metri de mine, un barbat, si el muncitor in acea casa, un tip scund si foarte zambaret, era sotul ei. O fi cunoscut si ea barbati inalti sau, mai rau, ma vazuse in patul lui.
Ma cuprinde un sentiment de revolta si, ca sa scap de ea, ii raspund:
- Da! A fost bun! Desi nu-mi amintesc nimic, nici daca a fost sau nu a fost? Si hotarasc sa plec.
- Deja plecati? ma intreaba barbatul care lovea cu ciocanul intr-o scandura, sotul femeii de serviciu.
- Da! Plec! Mi s-a parut ciudata intrebarea, de parca ne-am fi cunoscut candva. Sa fi fost casa in care locuiam si eu? Incep sa ma enervez ca nu-mi mai amintesc nimic.
Trec prin acelasi hol, care nu mai e la fel, si imi surprind imaginea intr-o oglinda. Purtam ciorapii mei preferati si maieul alb, nimic in plus! Haine cu care nu as fi iesit din casa niciodata chiar si daca m-as fi acoperit cu un prospop. Nu-mi vine sa cred. Merg inainte si parcurg distanta dintre vis si realitate, rastimp in care creierul meu se intoarce la mine. Dintr-o data imi aminesc ceva din noaptea trecuta:
- Da-ti jos chilotii, imi zice el.
- Ok!
Nu vazusem pana atunci cum arata o femeie doar in maieu si ciorapi de lana. Eram eu. Si m-am trezit, in patul meu , dar am dormit in patul lui! Si inca ma mai intreb ce a facut cu mine.
Ma ridic buimaca din pat si deschid sertarul ca sa-mi caut slipul. Bineinteles ca era acolo, la locul lui. Eram acasa…acasa la mine. In acea noapte m-am culcat dezbracata si m-am trezit …RAVASITA.
Ies din camera. Liniste si intuneric. Lumina venea dintr-un capat indepartat al holului. Incerc disperata sa ajung la ea si ma intalnesc cu el, un tip pe care il cunosteam de putin timp. Dintr-o data simt de parca am fi trait impreuna o viata intr-un alt secol. Eu mica, el mare, la brat cu o doamna fara chip, sa fie sotia sau doar iubita? Parca nu… sau e alta. O femeie inalta, foarte slaba si , chiar daca ar fi aratat altfel, as fi putut sa jur ca avea ceva din mine, era foarte dezinvolta si vesela. Acea jovialitate fara sprancene, pometi si nas imi inspira lipsa de creier. El era calm si indiferent, prezent si absent, dar, multumit cu acea femeie care,la bratzul lui, parea mai degraba un accesoriu, o umbrela deschisa ca o parasuta. Femeia traia un sentiment de glorie pe care l-as fi avut si eu in locul ei. Poate ca eram eu si nu ea, poate ca ii lipsea fata pentru ca avea nevoie de a mea. Sunt pierduta in timp si spatiu, dezorientata incerc sa ma lamuresc daca sunt in prezent, viitor sau trecut. Am si memoria stearsa. M-am ratacit. Mai mult chiar, mi se pare ca as fi invizibila. El se face ca nu ma cunoaste ori chiar nu ma vede. Dar am dormit in patul lui! Acum il simt melancolic, dar resemnat. Merg inainte, fara sa privesc in urma, alerg intr-o casa imensa in care singura lumina vine dintr-o sufragerie foarte spatioasa . La una dintre mese, o doamna in varsta, dar foarte cocheta, isi lua cafeaua de dimineata. Din nou ma intreb cine o fi , fosta sotie sau maica-sa? Ironica si nemultumita de cuplul de care tocmai ma despartisem, doamna tinea un monolog din care eu aflasem ca acel barbat avea o relatie de 6 ani cu C.C. , o actritza romanca, mai nou, prezentatoare tv, i-am retinut numele si chiar stiu cum arata, blonda, intai de toate. In aceeasi sufragerie, femeia de serviciu care stergea praful ma intreaba:
- A fost bun?
Bun? ?? Si-mi zboara gandul la el. Dar de unde sa stie ca am dormit in patul lui si oare de ce sa nu fi fost bun? Imediat imi apare in minte un fragment dintr-o experienta sexuala cu un tip foarte inalt cu care faceam sex doar in anumite pozitii din cauza inaltimii lui. Imi ridica picioarele pe umerii lui si imi sugea degetele. Bun??? Ma intreb din nou. Oare si femeia aceea cunoscuse aceasta experinta? Poate da si poate nu, pentru ca la cativa metri de mine, un barbat, si el muncitor in acea casa, un tip scund si foarte zambaret, era sotul ei. O fi cunoscut si ea barbati inalti sau, mai rau, ma vazuse in patul lui.
Ma cuprinde un sentiment de revolta si, ca sa scap de ea, ii raspund:
- Da! A fost bun! Desi nu-mi amintesc nimic, nici daca a fost sau nu a fost? Si hotarasc sa plec.
- Deja plecati? ma intreaba barbatul care lovea cu ciocanul intr-o scandura, sotul femeii de serviciu.
- Da! Plec! Mi s-a parut ciudata intrebarea, de parca ne-am fi cunoscut candva. Sa fi fost casa in care locuiam si eu? Incep sa ma enervez ca nu-mi mai amintesc nimic.
Trec prin acelasi hol, care nu mai e la fel, si imi surprind imaginea intr-o oglinda. Purtam ciorapii mei preferati si maieul alb, nimic in plus! Haine cu care nu as fi iesit din casa niciodata chiar si daca m-as fi acoperit cu un prospop. Nu-mi vine sa cred. Merg inainte si parcurg distanta dintre vis si realitate, rastimp in care creierul meu se intoarce la mine. Dintr-o data imi aminesc ceva din noaptea trecuta:
- Da-ti jos chilotii, imi zice el.
- Ok!
Nu vazusem pana atunci cum arata o femeie doar in maieu si ciorapi de lana. Eram eu. Si m-am trezit, in patul meu , dar am dormit in patul lui! Si inca ma mai intreb ce a facut cu mine.
Ma ridic buimaca din pat si deschid sertarul ca sa-mi caut slipul. Bineinteles ca era acolo, la locul lui. Eram acasa…acasa la mine. In acea noapte m-am culcat dezbracata si m-am trezit …RAVASITA.
joi, 17 iulie 2008
La inceput a fost...MARUL!
Un mar avea sa ma loveasca in prima zi de iulie, dupa ce dimineata refuzasem o prajitura. Puteam sa-i cer orice altceva , dar nu imi explic nici pana azi de ce imi picase marul in cap si, mai ales, de unde. Asta l-am intrebat pe Dumnezeu de cateva ori, niciun raspuns. Si ca sa nu mai intindem, nu pentru ca nu mi-ar fi placut, ci petru ca doua lovituri de mar m-ar fi omorat, am stabilit sa ne intalnim chiar in acea seara, la 22 jumatate. Te rog sa ma crezi ca nu am mancat niciodata mere in disperare, nici in pom nu m-as fi catarat dupa ele, doar ca sa-mi imaginez ca la acea altitudine as mai fi crescut cu cel putin 5 cm, dieta cu mere fiind exclusa din start, iar sucul de mere figurand de mai bine de 20 de ani pe lista neagra…in ziua aceea marul m-a urmarit peste tot. Stiam cum arata , incercam sa-l ghicesc la culoarea, iar intuitia imi zicea ca va veni cu o palarie, celebra palarioara de care, pana atunci, ma indragostisem deja de cateva ori.
22 si 10 -bine dispusa,
22 si 30 -agitata,
22 si 50 -gust acru (de mere? ),
23 si 05 -disperata … arunc o privire spre usa si vad o umbra de omulet, o palarie si doua maini cu cateva pungi. Ii merg in intampinare si in loc de traditionalul salut cu doua pupaturi, ce crezi ca fac? Ii sar in gat si il imbratisez! Nu! Eu nu fac asta din prima seaara :) . Si ma gandesc… Dumnezeule, ce rau m-am lovit la cap, lovitura de mar. Dupa care au venit caldurile, cred ca mi se facuse si rau, vorbeam incontinuu, povesteam despre tot si toate, ca la un examen de istorie cu un al 3 –lea razboi mondial, dintre barbati si femei, iar el imi zambea. Daca as fi avut aripi, zburam peste geam, la cat de cald se facuse in jurul lui, nu mai aveam aer , dar monologam in continuare. O ora de poveste parca oprise timpul, iar eu vorbisem mai mult decat in 3 cu fetele. Si ca sa nu uit de unde am pornit… pana sa ajung la marul fermecat, am trecut printre pungi si pungi, de struguri, piersice, pere si…mere. Am suferit enorm cand a trebuit sa le mananc, cate una, cate unul, ca sa nu ma mai despart de ele.
Dupa 17 zile , un mar mi-a mai ramas in frigider. Azi am vorbit cu Universul ca sa mi-l pastreze pentru totdeauna, ca si zambetul pe care i l-am furat…cel mai frumos … si mi-am jurat sa i-l dau inapoi in milioane de exemplare. :)
22 si 10 -bine dispusa,
22 si 30 -agitata,
22 si 50 -gust acru (de mere? ),
23 si 05 -disperata … arunc o privire spre usa si vad o umbra de omulet, o palarie si doua maini cu cateva pungi. Ii merg in intampinare si in loc de traditionalul salut cu doua pupaturi, ce crezi ca fac? Ii sar in gat si il imbratisez! Nu! Eu nu fac asta din prima seaara :) . Si ma gandesc… Dumnezeule, ce rau m-am lovit la cap, lovitura de mar. Dupa care au venit caldurile, cred ca mi se facuse si rau, vorbeam incontinuu, povesteam despre tot si toate, ca la un examen de istorie cu un al 3 –lea razboi mondial, dintre barbati si femei, iar el imi zambea. Daca as fi avut aripi, zburam peste geam, la cat de cald se facuse in jurul lui, nu mai aveam aer , dar monologam in continuare. O ora de poveste parca oprise timpul, iar eu vorbisem mai mult decat in 3 cu fetele. Si ca sa nu uit de unde am pornit… pana sa ajung la marul fermecat, am trecut printre pungi si pungi, de struguri, piersice, pere si…mere. Am suferit enorm cand a trebuit sa le mananc, cate una, cate unul, ca sa nu ma mai despart de ele.
Dupa 17 zile , un mar mi-a mai ramas in frigider. Azi am vorbit cu Universul ca sa mi-l pastreze pentru totdeauna, ca si zambetul pe care i l-am furat…cel mai frumos … si mi-am jurat sa i-l dau inapoi in milioane de exemplare. :)
marți, 15 iulie 2008
UNUL
Intotdeuna am visat la barbatii care nu m-au iubit si i-am parasit inainte sa-i cunosc pe cei care ar fi ramas cu mine. M-am increzut in iubiri neprihanite, eterne si neconditionate care m-au lovit de cate ori am incercat sa le cuprind cu seninatate, cu dor si pasiune, ca si cum prima ar fi ultima, iar a doua nu s-ar fi repetat niciodata. Am cautat iubirea in fiece clipa printre stele, printre zodii, printre actori de comedii romantice si chiar printre eroi ai altor drame … iubesc barbatii care mi-au rapit zambete in schimbul vorbelor desarte si m-au mintit cu adevaruri oarbe… iubesc barbatii de la care am cersit iubire si apoi am plans in disperarea de a nu o ingropa adanc, in tacerea intunecata a deznadejdii mele. Iubesc chipuri care au incremenit ca niste icoane in mintea mea si care se clintesc la primele acorduri ale melodiei sortite amintirii noastre, la mirosul cafelei pe care am sorbit-o unul langa altul, la fumul de tzigara ce s-a jucat cuminte la lumina unei lumanari, sufocat de putinul aer al garsonierei ingreunate noaptea de iubire interzisa si eliberata abia spre dimineata …iubesc barbatii care mi-au daruit singuratati pastrate cu sfintenie, in asteptarea descatusarii…ii iubesc pe toti la fel si in acelasi timp, pentru ca timpul m-a incurcat, m-a pierdut, m-a scapat…candva i-am iubit pe rand , diferit, dar cu aceeasi daruire nesecata.
Iar cel mai mult iubesc barbatii care m-au parasit lasandu-mi sperante pe care le-am salvat de la pieire, le-am adunat pe toate intr-un cor al cantecelor mele care acum rasuna pentru UNUL .
Iar cel mai mult iubesc barbatii care m-au parasit lasandu-mi sperante pe care le-am salvat de la pieire, le-am adunat pe toate intr-un cor al cantecelor mele care acum rasuna pentru UNUL .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
