La inceput a fost...MARUL!

Un mar avea sa ma loveasca in prima zi de iulie, dupa ce dimineata refuzasem o prajitura. Puteam sa-i cer orice altceva , dar nu imi explic nici pana azi de ce imi picase marul in cap si, mai ales, de unde. Asta l-am intrebat pe Dumnezeu de cateva ori, niciun raspuns. Si ca sa nu mai intindem, nu pentru ca nu mi-ar fi placut, ci petru ca doua lovituri de mar m-ar fi omorat, am stabilit sa ne intalnim chiar in acea seara, la 22 jumatate. Te rog sa ma crezi ca nu am mancat niciodata mere in disperare, nici in pom nu m-as fi catarat dupa ele, doar ca sa-mi imaginez ca la acea altitudine as mai fi crescut cu cel putin 5 cm, dieta cu mere fiind exclusa din start, iar sucul de mere figurand de mai bine de 20 de ani pe lista neagra…in ziua aceea marul m-a urmarit peste tot. Stiam cum arata , incercam sa-l ghicesc la culoarea, iar intuitia imi zicea ca va veni cu o palarie, celebra palarioara de care, pana atunci, ma indragostisem deja de cateva ori.
22 si 10 -bine dispusa,
22 si 30 -agitata,
22 si 50 -gust acru (de mere? ),
23 si 05 -disperata … arunc o privire spre usa si vad o umbra de omulet, o palarie si doua maini cu cateva pungi. Ii merg in intampinare si in loc de traditionalul salut cu doua pupaturi, ce crezi ca fac? Ii sar in gat si il imbratisez! Nu! Eu nu fac asta din prima seaara :) . Si ma gandesc… Dumnezeule, ce rau m-am lovit la cap, lovitura de mar. Dupa care au venit caldurile, cred ca mi se facuse si rau, vorbeam incontinuu, povesteam despre tot si toate, ca la un examen de istorie cu un al 3 –lea razboi mondial, dintre barbati si femei, iar el imi zambea. Daca as fi avut aripi, zburam peste geam, la cat de cald se facuse in jurul lui, nu mai aveam aer , dar monologam in continuare. O ora de poveste parca oprise timpul, iar eu vorbisem mai mult decat in 3 cu fetele. Si ca sa nu uit de unde am pornit… pana sa ajung la marul fermecat, am trecut printre pungi si pungi, de struguri, piersice, pere si…mere. Am suferit enorm cand a trebuit sa le mananc, cate una, cate unul, ca sa nu ma mai despart de ele.
Dupa 17 zile , un mar mi-a mai ramas in frigider. Azi am vorbit cu Universul ca sa mi-l pastreze pentru totdeauna, ca si zambetul pe care i l-am furat…cel mai frumos … si mi-am jurat sa i-l dau inapoi in milioane de exemplare. :)